ORASUL PITESTI

Municipiul Pitesti

Istoric

• Atestat documentar la 20 mai 1388, într-un act de danie al domnitorului Mircea cel Batrân, orasul-târg Pitesti se dezvolta ca un centru comercial, mestesugaresc si agricol. Radacinile sale se prelungesc, însa, în stravechime. În perioada daco-romana, Pitesti a facut parte din regiunea Moesia Inferior, iar apoi din Dacia Malvensis, de atunci datând numeroase fragmente de zidarie, constructii, ceramica si monede. Relicvele apartinând culturii Dridu si izvoarele numismatice din epoca medievala confirma teoria potrivit careia Pitesti practica schimburi economice intense cu lumea sud-dunareana, îndeosebi cu Imperiul Bizantin. Aici si-au avut temporar resedinta voievozii Basarab cel Tânar, Mihnea cel Rau si Vlad cel Tânar.
• Atestarea documentara de la 1388 face din Pitesti, alaturi de Câmpulung (1300), Curtea de Arges (1300), Braila (1350) si Slatina (1368), unul dintre cele mai vechi târguri. O prima mentiune despre orasul Pitesti apare în anul 1510. Ea este confirmata ulterior, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea oraseneasca a comunitatii, conduse de un judet si de 12 pârgari.
• Între anii 1512 si 1521, domnitorul Neagoe Basarab construieste si la Pitesti curte voievodala, de unde emite numeroase documente. Boieri si dregatori de seama - Golestii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craiovestii etc. - în frunte cu domnul Unirii, Mihai Viteazul (1593-1601), au proprietati la Pitesti. Un nume legendar, care leaga istoria locurilor de perioada domniei lui Mihai Viteazul, este cel al marelui logofat Ioan Norocea, casatorit cu Doamna Stanca, fiica lui Mircea Ciobanul (1545-1554, 1558-1559) si a Doamnei Chiajna, care a detinut functia de reprezentant al Transilvaniei pe lânga Poarta Otomana si care, dupa urcarea lui Mihai Viteazul pe tron, a ajuns mare vornic. Vestigii culturale din aceasta perioada au fost identificate pe lânga Biserica Sfântul Gheorghe, ridicata în 1656 - prima compozitie supraetajata pe coloane de caramida din Tara Româneasca - pe lânga Schitul din Trivale - ctitorie a mitropolitului-carturar Varlaam - si pe lânga Scoala de Pictura, la care s-au format Popa Simion din Pitesti (Simion Popescu), Nicolae din Pitesti si Petre Zugravul.
• Din anul 1640, dateaza marturii scrise despre bisericile frumoase de aici, precum si despre cele 200 de case de oraseni, cca 1.000 de suflete, a caror priveliste nu-l lasa indiferent pe calator. În anul 1656, domnitorul Constantin Serban si doamna sa Balasa ctitoresc în miezul orasului, pe fundatiile unui mai vechi lacas de cult, Biserica Domneasca Sfântul Gheorghe. Un alt domnitor, reverentios pomenit de istorie, Constatin Brâncoveanu, construieste case la Pitesti si petrece, alaturi de curtenii sai, luni de toamna îmbelsugata, în cuprinsul viilor prospere, pe care le detinea pe Dealul Pitestilor si al Golestilor. Importanta asezarii continua sa sporeasca. Hrisoavele vremii vorbesc despre existenta, în 1746, a sapte-opt biserici la Pitesti. În 1780, numarul locuitorilor este estimat la 1.250, iar cel al caselor la 250. În anul 1791, despre Pitesti se pomeneste ca fiind „un târgusor cu opt biserici, o mânastire, mai multe case boieresti si locuintele ispravnicilor de district”. Catagrafia negustoreasca si fiscala din 1824 consemneaza 1.011 familii, cca. 700 de case si aproximativ 5.000 de locuitori. În anul 1831, se exercitau 47 de profesiuni, iar, în 1832, datele statistice repartizate teritorial stabileau numarul caselor de locuit la 773, pe cel al mahalalelor la 14, al cartierelor la patru, al tabacariilor la cinci, în vreme ce animalele însemnau 1.000 de capete, toate acestea aflate în gospodarirea a 4.000 de locuitori. Începutul epocii moderne este legat de numele lui Tudor Vladimirescu, Pitesti, gratie prezentei sale strategice în triunghiul Pitesti-Câmpulung-Muscel-Târgoviste, fiind considerat centrul prezumtiv al rezistentei revolutionare. Tabara militara în care Tudor Vladimirescu si-a aflat sfârsitul este astazi Muzeul Golesti. Dupa 1821, s-au creat conditii pentru cresterea productiei mestesugaresti si pentru sustinerea acumularii de capitaluri. Existau, în anul 1845, o „fabrica” de palarii, una de sapun, doua de piele, una de tutun si înca una de presuri si rogojini, unde lucrau mai multi muncitori si tarani. Au fost amenajate si modernizate sosele precum Pitesti-Bucuresti si cai de acces ca Pitesti-Slatina-Craiova si Pitesti-Câmpulung. În istoria fiecarui popor, exista familii, adevarate dinastii, care marcheaza decisiv cursul acesteia. De istoria locurilor noastre se leaga numele si faptele de dreapta slujire da tara ale Golestilor (Dinicu, Alexandru, Nicolae) si Bratienilor (Ion, Dumitru, Ionel, Vintila, Dinu, Gheorghe). Acestor mari barbati în cuget si simtire li se datoreaza ctitorirea României Moderne, României Mari, României de azi si de mâine.
• Unirea Principatelor din 1859 a stimulat dezvoltarea tuturor localitatilor tarii. La 13 septembrie 1872, Pitesti s-a transformat într-un nod de cale ferata de însemnatate majora, ca urmare a faptului ca a fost data în folosinta calea ferata Pitesti-Bucuresti-Buzau. Când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat orasul Pitesti, la 19 iunie 1859, orasenii i-au prezentat o schita sumara a localitatii. Orasul era împartit în patru vopsele (culori), avea 1.400 de case, în care locuiau 7.000 de oameni, o scoala normala în limba româna, doua scoli particulare - una germana, cealalta elina - si un pension de fete, unde disciplinele de învatâmânt se studiau în limbile franceza si germana. Existau, de asemenea, 10 biserici ortodoxe, una armeneasca, o sinagoga si un spital cu 30 de paturi. La sfârsitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de strazi, circulate si locuite de 15.669 de pitesteni.
• Orasul Pitesti a jucat un rol activ si în razboiul pentru cucerirea Independentei de Stat, notabil fiind sacrificiul bravilor sai ostasi si voluntari, precum si cel al personalitatilor de talia medicului Nicolae Codreanu. În Pitesti, între anii 1877-1919, s-au nascut oameni de valoare si recunoastere nationala - pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpana, dramaturgul Alexandru Kiritescu, criticul literar si traducatorul Ion Trivale, omul politic Armand Calinescu, ziaristul si romancierul Tudor Teodorescu-Braniste, culegatorul de folclor si interpretul de muzica populara Gheorghe Teodorescu-Zavaidoc etc.
• În timpul primului razboi mondial, tinerii argeseni au participat la bataliile tragicelor zile din toamna lui 1916 si din vara lui 1917, în cadrul regimentelor 4, 28, 44, 68 Infanterie si 6 Artilerie, Escadronul 3 Calarasi etc.
• În perioada interbelica, la Pitesti s-au nascut scriitorii Vlad Musatescu si Ion Saliste. De asemenea, aici si-au desfasurat activitatea în acei ani scriitorul Liviu Rebreanu, poetul Ion Pillat, dramaturgul Mihail Sorbul, geograful George Vâlsan, folcloristul Dumitru Udrescu.
• În timpul celui de-al doilea razboi mondial, tinerii pitesteni au contribuit la eliberarea Transilvaniei, Ungariei si Cehoslovaciei, participând astfel la zdrobirea definitiva a armatelor fasciste. Numeroase sunt monumentele funerare din Cimitirul Eroilor, care amintesc de faptele de arme ale concetatenilor nostri din cel de-al doilea razboi mondial. Prigoana împotriva elitelor politice, intelectuale, militare ale tarii s-a dezlantuit în numele noilor valori. I-au cazut victime numeroase personalitati, închisoarea de la Pitesti fiind considerata unica în felul ei, pentru ca a folosit reeducarea prin tortura împotriva tineretului anticomunist, îndeosebi împotriva studentilor. Valul terorii s-a diminuat dupa anii ’60, când conducatorii de atunci ai României - Gheorghe Gheorghiu-Dej si mai apoi Nicolae Ceausescu - s-au declarat promotorii „comunismului nationalist”, încercând sa minimalizeze influenta U.R.S.S. si sa cultive în maniera proprie relatiile cu Vestul. La începutul anilor ’70, regimul comunist din România s-a înasprit. Omul, cel caruia, în declaratiile oficiale, îi erau dedicate toate eforturile, a devenit o notiune golita de continut, nivelarea si tavalugirea fiind comandamentele zilei. Cenzura, îngradirea initiativei, a libertatii de exprimare, de informare au contribuit la degradarea civica, la transformarea sistemului social într-un conglomerat, în cadrul caruia indivizii actionau ca niste mecanisme, presiunea exercitata asupra lor fiind de natura sa anuleze orice ierarhie valorica, fiinta umana în profunzimea dezideratelor si a alcatuirii sale.
• Revolutia din decembrie 1989 a descatusat valentele creatoare, dragostea românillor pentru libertate. Desi practica democratiei se învata/reînvata greu, desi au trecut ani de privatiuni, cursul este unul ascendent, iar drumul ales de pitesteni este fara întoarcere, orientat catre democratie si progres.